Avantaje

La o mansardă, cele mai importante elemente sunt protecţia: de căldură excesivă şi de frig. În verile toride temperatura de sub acoperiş să fie plăcut răcoroasă iar în iernile geroase – caldă. Din acest motiv, sub învelitoarea de protecţie împotriva ploii a acoperişului, a ţiglelor sau a plăcilor de ardezie se montează o izolaţie termică modernă. O astfel de termoizolaţie poate fi executată suplimentar de către meşteri iscusiţi, motiv pentru care, diferiţi fabricanţi găsesc soluţii foarte raţionale.
Suntem rareori conştienţi de protecţia conferită de acoperişul înclinat împotriva vântului şi a furtunii. Acest lucru constă în faptul că acoperişurile înclinate pot rezista la furtuni puternice datorită unei tehnici avansate de implementare a învelitorilor efectuată de montatori pricepuţi .

La noi veţi vedea foarte rar acoperişuri luate de vânt sau uragane, ca în alte ţări. Rezistenţa acoperişurilor cu pantă abruptă este evidenţiată şi printr-o construcţie solidă pe întreg ansamblul ei. Chiar şi producerea daunelor mici sau foarte mici ale acoperişului la apariţia unei furtuni pot fi evitate astăzi prin măsuri tehnice suplimentare, ca de exemplu fixarea ţiglelor.

Fiecare proprietar al unei case cunoaşte sentimentul liniştitor şi confortabil, când afară furtuna este în toi iar familia sa are un acoperiş sigur deasupra capului şi este protejată.
Confortul termic şi izolarea fonică sunt cele două aspecte care contribuie esenţial la crearea unui ambient de locuit plăcut: o atmosferă nestânjenită din punct de vedere acustic, atât din exterior către interior cât şi invers.

Cu costuri minime se poate realiza o izolaţie bună a mansardei împotriva circulaţiei neadecvate a aerului şi a zgomotului. Protecţia fonică optimală se realizează prin intermediul materiilor prime utilizate, dar mai ales printr-o căptuşire interioară adecvată.

Pe lângă greutate, o mare importanţă o are etanşarea rosturilor pentru amortizarea zgomotului transmis prin aer. Cu cât este mai grea construcţia şi cu cât este mai mic aportul de rosturi, cu atât este mai mare amortizarea zgomotului transmis prin aer.

Comments are closed.